Eveniment

Un copil de doi ani, lăsat nesupravegheat, a fost lovit de o mașină pe un drum din Cenade

În seara zilei de 5 iulie 2024, polițiștii din municipiul Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Cenade, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un minor de 2 ani și 11 luni, fiind lăsat nesupravegheat de părinți, a fost surprins și accidentat, pe strada Principală din localitatea Cenade, de un autoturism condus de o tânără de 19 ani.

În urma evenimentului rutier, minorul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Exit mobile version