Eveniment

Tragedie în Arieșeni. Un bărbat de 39 de ani a murit strivit de un tractor

Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu tracgtorul pe un teren viran din Arieșeni.

Polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost prins sub un tractor.

Polițiștii s-au deplasat la faza locului și au constatat că un bărbat de 39 de ani, din localitatea Arieșeni, în timp ce conducea un tractor agricol, pe un teren viran, s-a răsturnat, fiind prins sub acesta.

În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.