Politica

Prima zi de muncă a lui Iohannis în 2025: reuniunea informală a liderilor UE

Președintele Klaus Iohannis va desfășura prima activitate oficială din 2025 luni, participând la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene dedicată tematicilor de apărare, ce va avea loc la Bruxelles, la invitația președintelui Consiliului European, Antonio Costa.

Reamintim că, în afară de semnarea unor decrete, președintele Klaus Iohannis nu a avut nici o apariție publică sau program oficial din decembrie 2024.

Agenda reuniunii include, pe lângă consultările între liderii statelor membre, un schimb obișnuit de opinii cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și o discuție cu prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, conform unui comunicat emis de Administrația Prezidențială.

Discuțiile liderilor UE se vor concentra pe modalitățile specifice de întărire a capacităților de apărare la nivel european, având ca scop pregătirea și fundamentarea deciziilor formale ce urmează a fi adoptate în perioada următoare.

Vor fi tratate și teme referitoare la importanța relației transatlantice, Parteneriatul Strategic dintre UE și SUA, relația dintre UE și Regatul Unit, colaborările Uniunii Europene în domeniul apărării, precum și complementaritatea dintre UE și NATO în domeniul securității și apărării.

Dezbaterile vor viza, de asemenea, stabilirea unor principii fundamentale necesare pentru elaborarea și aprobatrea unui document programatic privind viitorul apărării europene – „Carta Albă”, care va fi redactat în prima parte a anului 2025 de către Comisia Europeană.

Acest document va aborda prioritățile legate de capacitățile de apărare ale UE, având în vedere și sprijinul necesar pentru Ucraina, inițiativele comune de apărare și resursele necesare pentru dezvoltarea lor.

În cadrul discuției, președintele României va sublinia necesitatea ca Uniunea Europeană să își asume o responsabilitate crescută pentru propria apărare, într-un mod eficient, credibil, responsabil și într-o complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul securității euroatlantice.

Klaus Iohannis “va evidenția importanța aprofundării cooperării la nivelul Uniunii Europene pe teme de apărare, dimensiunea economică a apărării, utilizarea eficientă a mecanismelor și opțiunilor de finanțare, nevoia de a dezvolta baza industrială și tehnologică de apărare europeană, precum și conexiunea acestui domeniu cu competitivitatea și coeziunea de ansamblu a Uniunii Europene”.

Președintele României va accentua și rolul esențial al relației transatlantice și al parteneriatelor globale în sporirea rezilienței Uniunii Europene în acest domeniu.