Din oras

Polițiștii vin cu precizări în cazul femeii însărcinate, atacată de un bărbat: s-ar fi agresat reciproc

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că prietena sa, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Alba Iulia, care este însărcinată, ar fi fost victima unei infracțiuni.

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, tânăra de 24 de ani, în timp ce se afla pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia, ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat, în vârstă de 59 de ani, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, în urma căruia s-ar fi agresat fizic, reciproc.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, precum și în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs acest incident.