In vizor

Anchetă a Poliţiei, după decesul unui copil de două luni la un spital din Alba-Iulia

Un bebeluş în vârstă de două luni a murit la spital, în judeţul Alba, iar Poliţia anunţă că a deschis anchetă pentru a stabili împrejurările decesului copilului.

Copilul a fost dus, în primă fază, la spitalul din oraşul Sebeş, iar medicii de acolo au decis transferul la Spitalul Judeţean din Alba Iulia, notează jurnaliştii de la Ziarul Unirea.

El a murit, sâmbătă, în unitatea sanitară din Alba Iulia.

Primele rezultate ale necropsiei arată că băieţelul era născut prematur, avea mai multe probleme medicale, iar la momentul la care a ajuns la spital suferea de brono-pneunomie, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Poliţia a deschis un dosar penal care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.

Exit mobile version