Din oras

Amenzi de aproape 80.000 de lei, aplicate de polițiștii și jandarmii din Alba

În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 790 de verificări de persoane și 467 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 300 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 76.827 de lei.

Au fost efectuate 133 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute nouă permise de conducere și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.