
La data de 16 martie 2025, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, un motociclu care nu avea montate numere de înmatriculare și era condus de un tânăr de 21 de ani, din Alba Iulia.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte motociclul, iar acesta din urmă nu este înmatriculat în circulație.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.