In vizor

Trei bărbați au fost reținuți după un scandal la Căminul cultural din Cut

La data de 1 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, din localitatea Săsciori, respectiv din localitatea Cut, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 1 spre 2 februarie 2026, cei trei bărbați, în timp ce se aflau la un eveniment organizat la Căminul Cultural din localitatea Cut, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, și-ar fi aplicat reciproc lovituri, acțiuni care ar fi creat indignare și teamă în rândul persoanelor prezente.

Pentru unul dintre bărbații implicați a fost solicitat sprijin medical, acesta fiind evaluat în regim ambulatoriu, fără a necesita intervenții medicale de specialitate sau internare.