Din oras

Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată

Am semnat astăzi contractul pentru modernizarea străzii Humulești din municipiul Alba Iulia, prin realizarea carosabilului cu îmbrăcăminte asfaltică, amenajarea dispozitivelor de scurgere a apelor pluviale, a canalelor tehnice pentru curenți slabi și realizarea de marcaje și indicatoare rutiere. Lucrările vizează o suprafață totală a părții carosabile de 1490 mp, pe o lungime de cca. 300 m.

În urma derulării procedurii legale de achiziție, contractul a fost semnat cu asocierea Urs Construct Alba – One Cad Studio Stejăriș Mureș, prin lider de asociere Urs Construct Alba, valoarea acestuia fiind de 842.386 lei inclusiv TVA. Termenul de prestare a serviciilor și de  execuție  a lucrărilor, în condiții meteo favorabile, este de 5 luni, din care două luni pentru proiectare și trei luni pentru execuție. Facem din Alba Iulia un loc mai bun, a transmis, luni, primarul Gabriel Pleșa.