
Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat marți, după ce a fost votată moțiunea de cenzură, că nu trebuia să se ajungă în această situație, iar negocierile trebuiau să continue.
”PNL este un partid cu relevanță strategică pentru România”, susține Predoiu, adăugând că liberalii nu trebuie să abandoneze guvernarea.”În niciun caz nu trebuia să ajungem în acest punct în care s-a ajuns. Soluția moțiunii nu este una benefică pentru România. Ar fi trebuit să se continue discuțiile, negocierile, până când, vorba unui fost premier liberal – Stolojan – se câdea sub masă”, a declarat Cătălin Predoiu, potrivit News.ro.
El apreciază că PNL și Ilie Bolojan nu meritau această moțiune de cenzură.
”Este foarte multă emoție în partid (…)PNL trebuie să aleagă în a se grăbi cu o decizie pripită și de a fugit de responsabilitatea guvernării, sau a cântări ce opțiuni are, și să continue mai departe să-și asume aceste responsabilități. Le vom discuta în partid”, a mai spus Predoiu.
”Această coaliție avea altă misiune, să garanteze drumul eurot-atlantic al României, să ia măsurile necesare în macro-economie și să asigură bunăstare. Pe parcurs s-a pierdut această misiune și în niciun caz nu trebuia să ajungem unde s-a ajuns. PNL este un partid care are soluții pentru țară și și-a asumat. PNL nu trebuie să se grăbească, este foarte multă emoție în partid. Trebuie să cântărim care sunt responsabilitățile noastre în acest moment”, a susținut ministrul justiției.
”Opinia mea este că trebuie să cântărim în acest moment și să luăm cea mai bună decizie. Cea mai bunã decizie pentru PNL este să continue guvernarea, să-și lase optiunile deschise si sa vedem ce se intampla in zilele urmatoare”, a afirmat Predoiu.
De la ora 17:00, are loc în format extins ședința Biroului Politic Național PNL.