
În seara zilei de 4 martie 2025, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Mediaș, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Simion Bărnuțiu din Blaj, ar fi surprins și accidentat o femeie de 67 de ani și o minoră de 5 ani, care erau angajate, regulamentar, în traversarea străzii.
În urma evenimentului rutier, femeia ar fi suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital. Minora nu ar fi suferit leziuni corporale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.