
Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii își exprimă un nou punct de vedere la anunțul președintelui privind organizarea unui referendum în rândul magistraților.
CSM a transmis luni că, începând cu luna mai 2025, în mod repetat, a adresat invitații președintelui României să participe la ședințele plenului Consiliului, existând convingerea că un eventual dialog ar fi lămurit multe dintre neclaritățile la care s-a făcut referire în ultima perioadă.
Raportat la exprimarea potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii are rolul de a proteja interesul național sau „interesele de breaslă”, CSM precizează că rolul constituțional fundamental al acestuia este de a fi garantul independenței justiției.
Aparte de bunele intenții care ar putea sta la temelia ideii de referendum pentru demiterea sau, după caz, menținerea actualei componențe a Consiliului Superior al Magistraturii, procurorii din cadrul Secției nu vor putea fi de acord cu eludarea Constituției și a legilor care guvernează justiția, potrivit principiului că nu poți remedia pretinse încălcări ale legii prin alte încălcări ale legii. Legea actuală prevede modalități clare de demitere a membrilor Consiliului, referendumul nefiind printre acestea. De altfel, membrii Secției pentru procurori nu ar avea nicio problemă în a-și depune mandatele dacă majoritatea alegătorilor ar cere-o.
Calificarea justiției ca fiind „a treia putere în stat” și nu una dintre autoritățile statului este indicativ pentru maniera în care politicul se raportează astăzi la justiție. Un clasament al autorităților statului nu folosește ideii de democrație și nici nu se subsumează principiilor europene de echilibru și control reciproc între autorități.
Așa cum preciza în comunicatele anterioare, Secția pentru procurori insistă asupra faptului că modificările succesive ale legilor justiției au creat bulversări ale activității instanțelor și parchetelor, atât în zona de urmărire penală și de judecată, cât și în zonele de management și administrație. De asemenea, în cei 3 ani de mandat, procurorii din cadrul Secției au comunicat, în mod repetat, că sunt necesare remedieri ale legilor justiției, unele dintre ele fiind de natura celor solicitate astăzi de mulți dintre cei care se exprimă, prin diferite modalități, în spațiul public.
În final, procurorii din cadrul Secției își exprimă susținerea mecanismelor democratice care guvernează societatea românească, este adepta dialogului și a cooperării loiale între autorități, dar nu va susține niciodată demersuri care să implice încălcări ale legilor, ci doar modificări ale acestora, în sensul nevoilor exprimate de sistem.
+++
Deși în luna iunie președintele Nicușor Dan a afirmat că va participa, de-a lungul mandatului, la multe ședințe ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și va avea teme foarte bine pregătite, până în decembrie nu s-a dus la nicio reuniune.
Președintele României poate prezida lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atunci când participă, dar fără drept de vot, conform Constituției și legilor.