Politica

Bolojan pleacă la Bruxelles. Întâlniri cu comisari europeni, fără Ursula von der Leyen

Premierul Ilie Bolojan a anunțat zilele trecute, la Antena 3 CNN, că luni va avea întâlniri la Bruxelles cu doi comisari europeni, pentru a clarifica “aspecte care țin de deficit și împrumuturi pentru a proiecta o imagine de încredere”.

“Am transmis toate datele bugetare Comisiei Europene, am primit vizita experților de la agențiile de rating, explicăm ceea ce se poate facem, avem constrângeri importante, anul viitor în august trebuie să închidem PNRR și mai avem de cheltuit peste 10 miliarde de euro, altfel sau pierdem banii sau împrumutul pe care l-a luat România pe componenta de investiții, vă dați seama pierdem o sumă importantă la niște dobânzi avantajoase”, a explicat premierul.

Joi, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a venit cu detalii despre deplasare. Potrivit acesteia, nu are informații dacă Bolojan are sau nu prevăzută vreo întâlnire cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Întrebată de ce Bolojan nu se vede cu von der Leyen, Dogioiu a spus că “nu există motive de căutat chestiuni absconse” și nu are informații dacă s-a dorit sau nu o întâlnire între cei doi. De asemenea, doar șeful Cancelariei, Mihai Jurca, îl va însoți pe premier.

Ilie Bolojan se va întâlni doar cu comisarul european pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis, cu comisar european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius și cu vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu.

Despre informațiile potrivit cărora Ilie Bolojan a cerut ca întâlnirile de la Bruxelles să fie ținute departe de ochii presei, purtătoarea de cuvânt a Guvernului a spus că nu știe nimic.